Uniunea Social Progresistă reprezintă în Guvern şi în Parlament peste un milion de oameni
Premieră absolută în politica românească!
Progresiştii au lansat o nouă mişcare socio-politică, Uniunea Social Progresistă. UNPR doreşte ca noua construcţie nu doar să reprezinte în Guvern şi în Parlament peste un milion de oameni, ci în ea să se regăsească oricine, indiferent de înregimentările de partid sau de preferinţele politice. Principalul scop al platformei lansate de UNPR este asigurarea legăturii dintre societatea civilă şi mecanismul politic românesc.
„Vom construi o mişcare socio-politică dincolo de înregimentările de partid, care îşi propune un scop simplu, dar absolut necesar pentru o societate modernă şi anume legătura între societatea civilă şi mecanismul politic românesc. Este un prim proiect de acest fel în România şi cred că vom reuşi cu ajutorul dumneavoastră să stabilim o legătură normală şi esenţială între mediul politic şi cel civil”, a explicat liderul UNPR, Cristian Diaconescu, desemnat să coordoneze activitatea Uniunii Social Progresiste. „Uniunea Social Progresistă reprezintă o platformă civică prin care asociaţiile, sindicatele, patronatele, marile valori ale României, ale vieţii civice, ştiinţifice, cultural-artistice, sportive, sunt reprezentate de noi atât în Parlamentul României, cât şi în Guvern. USP se bazează pe doi piloni – interesul naţional şi dialogul social într-o perioadă grea pentru România, într-o perioadă de criză economică mondială”, a arătat şi preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea. La lansarea platformei de centru stânga au participat liderii UNPR Marian Sârbu , Gabriel Oprea şi Cristian Diaconescu, secretarul general al UNPR, Neculai Onţanu, numeroase personalităţi printre care preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, medicul Florin Tudose, actriţa Anca Sigartău, cât şi reprezentanţi ai mediului academic şi aproximativ 1.000 de invitaţi din toate mediile socio-profesionale. Uniunea Social Progresistă vizează aducerea doctrinei de centru-stânga progresistă din România în rândul doctrinelor de acelaşi fel din Europa, atât pe considerente de dezvoltare, cât şi din perspectiva disponibilităţii faţă de societatea românească de orientare progresistă. Mai mult, USP iniţiază un proces ireversibil de recredibilizare a clasei politice prin dialog transparent şi nemijlocit.
Fuzionarea cu PIN, un pas înainte
Lansarea platformei nu este însă singura mişcare politică de amploare făcută de progresişti în ultimul timp. UNPR a fuzionat cu Partidul Iniţiativa Naţională şi a preluat prin absorbţie şi Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale. Prin fuzionarea cu PIN, Uniunea Naţională pentru Progresul României şi-a reafirmat poziţia pe eşicherul politic, realizând încă un pas înainte către coalizarea forţelor politice şi civice de centru-stânga. Preşedintele executiv al progresiştilor, Gabriel Oprea, consideră că protocolul de comasare prin absorbţie încheiat cu PIN reprezintă expresia demersurilor UNPR de a atrage şi de a aduce împreună formaţiunile „capabile să ducă o politică a interesului naţional”. „ Pentru UNPR acest pas este unul normal. UNPR a demonstrat că este un partid de centru-stânga responsabil, energic şi capabil să-şi asume pe termen lung un rol extrem de important în interiorul guvernării. În acelaşi timp, PIN s-a remarcat prin perseverenţa cu care a abordat teme specifice stângii şi a fost o voce puternică în spaţiul public în ultimii ani. Sunt sigur că vom avea o colaborare foarte bună şi că împreună vom continua pe aceeaşi linie a consecvenţei şi seriozităţii în politică”, a adăugat Gabriel Oprea. Şeful Apărării a salutat faptul că PIN se numără printre formaţiunile care pun pe agenda publică problematica mediului şi a reafirmat că şi UNPR, ca partid progresist, acordă o atenţie deosebită acestui aspect. „Mă bucur că vom avea printre noi şi mai mulţi colegi care să-şi dedice energia şi resursele politice pentru rezolvarea problemelor de mediu şi pentru crearea unor condiţii mai bune de viaţă pentru toţi românii. Am încredere că împreună vom fi mai puternici şi ne vom atinge obiectivele politice”, a mai spus Oprea.
(Mesagerul de Vâlcea )

