Progresiştii îşi întăresc rândurile cu senatori, deputaţi şi primari
Marian Sârbu: Minim 10 parlamentari PNL şi PSD vor să intre în UNPR
UNPR creşte văzând cu ochii. În fiecare săptămână îşi anunţă adeziunea la doctrina progresistă din ce în ce mai mulţi primari şi consilieri locali. Nici parlamentarii de la PSD şi PNL nu rămân insensibili la doctrina şi măsurile viabile luate de progresişti. 10 parlamentari ai opoziţiei poartă tratative cu şefii UNPR pentru a trece în barca progresiştilor. Apele nu sunt limpezi deloc la USL, conservatorii ameninţând că nu mai susţin proiectul opoziţiei.
Preşedintele UNPR, Marian Sârbu, a dezvălui că cel puţin zece parlamentari de la PSD şi PNL doresc să se alăture UNPR. „ Oricine este binevenit în UNPR. Eu cel puţin cunosc vreo zece parlamentari în acest moment care au această intenţie. Îi ştiu din Parlament, am discutat cu unii dintre ei, care apreciază foarte mult că UNPR este singurul partid care mai vorbeşte de protecţie socială şi vrea să facă ceva pentru acest domeniu. E natural, e firesc şi sunt absolut convins că până la sfârşitul anului vom mai vorbi de noi parlamentari membri ai UNPR” a precizat şeful progresiştilor. Marian Sârbu a mai reamintit că UNPR a rămas singurul partid de stânga şi îi îndeamnă pe cei care au convingeri de stânga să se alăture partidului său. În ceea ce-l priveşte pe deputatul Tudor Ciuhodaru şi revenirea acestuia în UNPR, Sârbu susţine că nu îi ştie intenţiile colegului său.
„Oricine este binevenit în UNPR. Dacă Ciuhodaru va face acest pas, va anunţa la momentul potrivit. Nu cunosc detalii în legătură cu o astfel de posibilitate. Eu cel puţin cunosc vreo zece parlamentari în acest moment care au această intenţie, aşa că domnul Ciuhodaru, daca are aceasta intentie, nu este singurul”, a spus Marian Sarbu. Deputatul PC Tudor Ciuhodaru s-a întâlnit săptămâna trecută, la sediul Guvernului, cu premierul Emil Boc, în prezenţa unor lideri UNPR. Unele surse politice afirmă că ar fi fost luată în discuţie trecerea deputatului la UNPR pentru a candida la Primăria municipiului Iaşi.
USL a mai pierdut alţi primari în favoarea UNPR
Primarul independent din Podu Turcului, judeţul Bacău, Gabriela Iacobescu, s-a înscris în UNPR, urmând să candideze din partea Uniunii pentru un nou mandat. Alţi trei primari, unul din judeţul Bacău şi doi din Ilfov, şi-au anunţat oficial decizia de a participa la scrutinul din 2012 sub sigla UNPR. Adrian Solomon, primarul PSD al comunii Faraoani( Bacău), Valentin Condu, primar PSD în Dobroeşti , Ilfov, şi Adrian Mladin, primar PNL în Jilava, vor figura pe listele UNPR la alegerile locale de anul viitor. Cei patru edili au anunţat că vor să facă parte dintr-o echipă care pune interesul naţional mai presus de orice interes personal sau de partid, o echipă care promovează proiecte dedicate românilor, o echipă care are ca valori patriotismul, onoarea, demnitatea, verticalitatea, respectul faţă de semeni. Cei patru primari consideră că UNPR este condus de politicieni care şi-au dovedit buna-credinţă şi care şi-au pus întreaga experienţă în slujba românilor şi a interesului naţional.
Dan Voiculescu, pus la colţ de Ponta şi Antonescu
După scandalul provocat de candidatura pentru primăria Iaşi, conservatorii au fost ignoraţi total de preşedintele PSD, Victor Ponta. În schimb, conservatorii le-au forţat mâna liberalilor, solicitând mai multe candidaturi pentru PC acolo unde miza politică este foarte ridicată. În ultimele trei săptămâni conservatorii au făcut presiuni pentru obţinerea mai multor candidaturi, însă Victor Ponta şi Crin Antonescu le-au retezat pretenţiile. Dan Voiculescu a primit un ultimatum chiar de la liderii USL prin care i s-a cerut fie să respecte deciziile USL, fie PC să meargă singur la viitoarele alegeri. Şi pentru că liderul fondator al PC, însoţit de Daniel Constantin, nu a reuşit să-şi impună solicitările, acesta a părăsit şedinţa USL cu ameninţări că partidul său se desprinde din structura în care se află şi PSD şi PNL. Apoi, au revenit la sentimente mai bune, însă relaţiile în interiorul USL sunt în continuare foarte tensionate faţă de PC. Şi asta pentru că Ponta şi Antonescu vor să se distanţeze de imaginea lui Dan Voiculescu pentru a câştiga procente electorale. (Mesagerul de Vâlcea )

