Organizarea şi funcţionarea Camerei Deputaţilor (II)
Şeful parlamentarilor are mai multă putere decât premierul
Preşedintele Camerei Deputaţilor joacă un rol important în actul democratic. Cel care deţine această funcţie are mai multă prioritate decât orice ministru sau chiar premier. Altfel spus, şeful deputaţilor este cel de-al treilea om în stat, după preşedintele ţării şi după preşedintele Senatului. Şi puterile sale sunt destul de numeroase, bine definite prin Constituţie, însă limitate în anumite privinţe.
Preşedintele Camerei Deputaţilor are o categorie largă de atribuţii. Acesta îi convoacă pe deputaţi în sesiuni ordinare sau extraordinare, conduce lucrările plenului Camerei Deputaţilor, asistat obligatoriu de doi secretari, şi asigură menţinerea ordinii în timpul dezbaterilor, precum şi respectarea prevederilor regulamentului aleşilor. Şeful deputaţilor are şi rol de moderator al dezbaterilor. Acesta acordă cuvântul, conduce discuţiile, sintetizează problemele puse în dezbatere, stabileşte ordinea votării, precizează semnificaţia votului şi anunţă rezultatul acestuia. Aşa cum vă informam şi în numărul trecut al ziarului „Mesagerul de Vâlcea”, cel de-al treilea om în stat conduce şi lucrările şedinţelor Biroului permanent, adică al conducerii acestei camere a Parlamentului. În caz de nevoie, acesta sesizează Curtea Constituţională privind unele acte normative. Mai mult, acesta trebuie să asigure trimiterea de îndată la Senat, spre dezbatere, a proiectelor de legi adoptate sau respinse de Camera Deputaţilor ori, după caz, preşedintelui României, spre promulgare, a legilor votate, în termenele legale. Şeful Camerei Deputaţilor nu doar reprezintă România în relaţiile interne şi externe, ci trebuie să le dea aleşilor explicaţii privind utilizarea fondului de protocol pe care îl are la dispoziţie.
Ce atribuţii are Biroul permanent?
Biroul permanent sau conducerea are, la fel ca şi preşedintele, o serie de aribuţii în domenii total diferite. Acest for propune Camerei data începerii şi data încheierii sesiunilor parlamentare, solicită preşedintelui deputaţilor convocarea unei sesiuni extraordinare, supune aprobării Camerei Deputaţilor regulamentul acesteia, precum şi propunerile de modificare. De asemenea, Biroul prezintă Camerei Deputaţilor spre aprobare proiectul de buget al acesteia şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar, pregăteşte şi asigură desfăşurarea în bune condiţii a lucrărilor Camerei Deputaţilor, primeşte sub formă electronică şi asigură difuzarea pe site-ul Camerei Deputaţilor a proiectelor de legi, propunerilor legislative, proiectelor de hotărâri ale Camerei Deputaţilor, amendamentelor primite de la Guvern şi rapoartelor comisiilor parlamentare. În funcţie de ceea ce decid membri conducererii, iniţiativele legislative parcurg diverse trasee prin Parlament. Mai exact, acestea poti fi reţinute spre dezbatere şi adoptare de Camera Deputaţilor ca primă Cameră sesizată sau trimise mai întâi la Senat pentru care Camera Deputaţilor este Cameră decizională, adică are ultimul cuvânt din Parlament pe o lege prin exprimarea votului său. În afară de distribuirea la casetele deputaţilor a programului de lucru şi a documentelor de pe ordinea de zi a şedinţelor, acest for rezolvă orice sesizare privind situaţia de incompatibilitate, vacantare, blocaj sau comportament abuziv din partea unui grup de deputaţi.
Administrează şi controlează serviciile Camerei
Pe lângă deciziile politice şi de organizare legislativă, acestui for de conducere îi revin şi unele atribuţii strict administrative. Concret, Biroul permanent conduce şi controlează serviciile Camerei Deputaţilor, aprobă regulamentul privind paza şi accesul persoanelor în Palatul Parlamentului, avizează şi supune aprobării plenului Camerei structura organizatorică, organigrama şi regulamentul serviciilor Camerei Deputaţilor. Conducerea se mai ocupă şi de organizarea relaţiilor cu parlamentele altor state, a grupurilor parlamentare, a Comisiei de politică externă şi a altor comisii permanente, informând Camera Deputaţilor asupra măsurilor stabilite, inclusiv cu privire la componenţa nominală a delegaţiilor. În prealabil însă, supune spre aprobarea tuturor deputaţilor componenţa delegaţiilor permanente acreditate la organizaţiile parlamentare mondiale, pe baza consultării grupurilor parlamentare şi cu respectarea configuraţiei politice iniţiale a Camerei. Nu în ultimul rând, conducerea propune Camerei Deputaţilor numirea secretarului general şi a secretarului general adjunct. (Mesagerul de Vâlcea )

