Mircia Gutău a intrat în partidul Uniunea Naţională pentru Progresul României
UNPR se întăreşte în Vâlcea!
Mircia Gutău, fostul primar din Râmnicu Vâlcea a refuzat propunerile colegilor de a se reîntoarce în PDL şi a luat decizia de a se înscrie la UNPR. Deputatul Constantin Mazilu, liderul vâlcean al UNPR a confirmat despărţirea fostului edil de PDL, singura formaţiune politică în care Gutău a activat până în prezent.
Înscrierea lui Gutău în UNPR a fost confirmată marţi, de către deputatul Constantin Mazilu, preşedintele UNPR Vâlcea. Acesta a declarat că, momentan, nu este în măsură să dea amănunte în ce priveşte alte aspecte ale acestei înscrieri, şi nici în privinţa rolului pe care îl va juca Gutău în UNPR, motivând că, în politică, viitorul este imprevizibil.
În schimb, a spus că îl consideră pe Mircia Gutău “un om valoros, un membru de cinste”. Şeful uneperiştilor vâlceni este convins că Mircia Gutău va deveni locomotiva organizaţiei municipale aşa cum a fost şi pentru democrat – liberali.
Rolul partidului condus la centru de Gabriel Oprea, Ministrul Apărării, de Cristian Diaconescu şi de Marian Sârbu a fost mereu minimalizat de liderii PNL şi PSD. Partidul are însă deja 30 de parlamentari, organizaţii puternice în toată ţară, conduceri de filiale judeţene foarte responsabile. În ultimele două luni zeci de primari actuali din ţară au anunţat public că vor candida anul viitor din partea UNPR iar gestul lui Mircia Gutău, un profesionist de excepţie în administraţia locală arată clar că partidul are viitor. În săptămâna în curs 27 de membri PDL din Râmnic au demisionat şi l-au urmat pe Mircia Gutău, iar unul dintre videprimarii municipiului, Eusebiu Veţeleanu declara recent că îl va urma pe Mircia Gutău oriunde se va duce. (Mesagerul de Vâlcea )

