Cristian Diaconescu: UNPR nu se topeşte în Mişcarea Populară
Preşedintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, dezminte zvonistica privind „topirea” UNPR în viitoarea Mişcare Populară. Ba mai mult, liderul UNPR a precizat că formaţiunea sa nu a primit niciun semnal politic de a se implica în Mişcarea Populară. Se pare că nici USL nu se bucură de succes, fiind din nou contestată de către Ion Iliescu.
„ În opinia mea, UNPR rămâne de centru-stânga, rămâne un partid care respectă valenţele doctrinare de stânga. Rămânem consecvenţi acestui proiect şi nu-l vom abandona. Evident, pentru un proiect şi un program putem avea o discuţie în ceea ce priveşte eventuale configurări ulterioare de guvernare, de preluare a unor anumite atribuţii. Este în regulă, dar este o altă chestiune. Dar, cât priveşte topirea doctrinară, exclus”, a dat asigurări Cristian Diaconescu. Mai mult, preşedintele de onoare al UNPR a ţinut să sublinieze că discuţiile nu sunt doar premature, ci şi inutile având în vedere că deocamdată mişcarea este o metaforă. „Să vedem ce va ieşi. Când vor avea un program, câteva elemente de politică consecventă, atunci putem discuta, dar până atunci…”, a mai adăugat progresistul. Cât priveşte faptul că UNPR ar fi propus reevaluarea algoritmului guvernamental, Diaconescu a ţinut să dezamorseze şi aceste „torpile” politice. Progresiştii au fost acuzaţi că ar solicita renegocierea algoritmului guvernamental în cadrul unei eventuale remanieri în condiţiile în care UNPR este mai puternic în Parlament ca număr de senatori şi deputaţi decât UDMR. „ Noi nu am venit aici pentru funcţii, ci pentru a asigura o stabilitate care este evidentă. Da, avem un parlamentar în plus faţă de UDMR, dar acest lucru, după părerea noastră, nu ne încurajează decât să rămânem consecvenţi! Stabilitatea e mai importantă decât competiţia pe funcţii şi portofolii”, a spus liderul Uniunii.
„ Suntem un partid disciplinat!”
„ Nu, suntem un partid disciplinat, ne respectăm şi mandatul, şi responsabilităţile şi obligaţiile pe care ni le-am luat faţă de partenerii de guvernare şi faţă de ţară. Din această perspectivă, cu numărul de parlamentari, poate şi cu un număr de primari semnificativ, vom încerca să sprijinim o anumită linie politică. Nu vă aşteptaţi să intrăm în competiţii accelerate în legătură cu portofolii”, a mai menţionat Diaconescu. Şi, într-adevăr, UNPR s-a întărit din nou atât în Parlament cât şi în privinţa candidaţilor pentru alegerile locale de anul viitor. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a anunţat că deputaţii Tudor Ciuhodaru şi Mihail Boldea vor activa în grupul deputaţilor UNPR. Ciuhodaru a devenit independent afiliat progresiştilor din 30 septembrie, iar Boldea de la 27 septembrie. În afară de cei doi parlamentari, în UNPR s-au înscris şi mai mulţi primari. Doi edili din Ilfov şi unul din judeţul Timis şi-au anunţat decizia de a candida din partea UNPR la alegerile din 2012.
Iliescu: USL poate să piardă alegerile chiar nespârgându-se
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, nu vede deloc cu ochi buni alianţa dintre PSD şi PNL în perspectiva viitoarelor alegeri locale şi parlamentare din 2012. Întrebat dacă e de acord cu Ponta, care susţine că singura situaţie în care USL poate să piardă alegerile din 2012 este ca alianţa să se destrame, Iliescu a afirmat că mai există şi alte variante care pot împiedica Uniunea să fie victorioasă în scrutinul de anul viitor. „Nu e singura, pot fi şi altele, chiar nespărgându-se, dacă nu lucrează cum trebuie, dacă nu ţine seama de toate măsurile pe care le vor lua şi dacă tot activul politic al celor două partide nu va lucra cum trebuie. Poate să piardă. Eu sper să nu predomine o asemenea mentalitate şi de aceea PSD îşi mobilizează oamenii, îşi pregătesc şi Consiliul acesta naţional”, a afirmat liderul de onoare al PSD. Şi nominalizarea candidaţilor USL pentru alegerile locale le dă bătăi de cap pesediştilor. Ion Iliescu a precizat că, fiind vorba de trei partide, va fi mai complicată procedura, amintind în acest context de „influenţe şi autorităţi ale unora sau ale altora”. „Sunt structurile locale şi sunt structurile centrale. Este complicat, chiar pentru un singur partid să facă alegere ca lumea, pentru că sunt tot felul de influenţe şi de autorităţi ale unora şi ale altora şi interese, chiar dacă sunt exprimate sau nu şi se poate greşi din acest punct de vedere”, a mai spus Ion Iliescu. (Mesagerul de Vâlcea )

