Constantin Mazilu a avut o sesiune parlamentara plina de realizari | Dan Mazilu Blog


Index

Dan Mazilu – deputat, om de afaceri, investitor şi susţinător în fotbalul vâlcean.


Constantin Mazilu a avut o sesiune parlamentara plina de realizari

21 iulie 2009 (18:42) | Actualitate, Comunicate

mazilu-11Pesedistul împarte dreptatea şi peste hotare

Deputatul PSD al colegiului Bălceşti a semnat, alături de alţi câţiva colegi de-ai săi de partid, o lege care modifică celebra ordonanţă de urgenţă (OUG) privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule. Social-democraţii din Camera Deputaţilor au propus ca cetăţenii români rezidenţi în străinătate care au în proprietate autoturisme înmatriculate în afara ţării noastre cu cel puţin şase luni înainte de emiterea OUG să nu se supună exigenţelor acestei decizii  a Guvernului. Conform propunerii de modificare a legii, exceptarea de la prevederile OUG se va aplica unui singur autoturism de persoană. Deputatul PSD argumentează că măsura se impune având în vedere contribuţia conaţionalilor noştri, care muncesc peste hotare, la creşterea economică a ţării.


Ce subiect au avut interpelările sale

Pe lângă legi, deputatul PSD, Constantin Mazilu, a făcut uz de toate atribuţiile sale parlamentare, luând la întrebări mai mulţi miniştri pe unele subiecte mai sensibile. În folosul celor care l-au trimis în băncile Parlamentului, Mazilu le-a cerut explicaţii chiar şi colegilor săi de partid sau de coaliţie, membri în guvernul condus de Emil Boc. Primul pe care l-a luat la întrebări deputatul PSD a fost ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi. În urma problemelor semnalate de către dumneavoastră deputatului privind colectarea fondurilor pentru taxa de mediu, Mazilu i-a cerut ministrului strategia privind acest aspect. Mai exact, pesedistul s-a interesat în plenul Parlamentului de soarta persoanelor care au achiziţionat un autoturism şi din motive obiective nu l-au putut înmatricula până la 15 decembrie 2008 şi care este soluţia pentru cei care au achitat taxa stabilită de Guvernul Tăriceanu. Însă, nu doar cu problema taxei auto l-a tras de mânecă Constantin Mazilu pe ministrul Mediului, ci şi în cea privind regularizarea albiei râului Olteţ.

Neglijarea subvenţiilor pentru agricultură nu i-a scăpat

Deputatul colegiului Bălceşti, Constantin Mazilu, nu şi-a sesizat doar colegul de la Mediu, ci şi pe şeful de la Ministerul Agriculturii, Ilie Sârbu, cu privire la greutăţile cu care se confruntă electoratul său. Mazilu s-a interesat în plenul Camerei Deputailor de întârzierea acordării subvenţiilor pentru agricultură direct de la Ilie Sârbu. Răspunsul ministrului nu s-a lăsat prea mult aşteptat, semn că eforturile lui Mazilu şi interesul acestuia i-au atras atenţia lui Sârbu. Tot pe cale parlamentară, social-democratul i-a cerut şefului de la Agricultură amănunte despre programele de combatere a dăunătorilor, în special a omizilor, prezente în aproape toate pădurile din judeţ. Nici de târgurile de animale nu a uitat Constantin Mazilu. Acesta cere ajutor de la Ministerul Agriculturii pentru păstrarea tradiţionalelor iarmaroace săptămânale de animale sau pentru redeschiderea acestora. (Mesagerul de Vâlcea )

Scrieti un comentariu







Click Design Srl