Consilierul Judeţean Petre Grigore s-a înscris în UNPR | Dan Mazilu Blog


Index

Dan Mazilu – deputat, om de afaceri, investitor şi susţinător în fotbalul vâlcean.


Consilierul Judeţean Petre Grigore s-a înscris în UNPR

17 februarie 2012 (20:07) | Comunicate

Miercuri, 15 februarie, avocatul Petre Grigore, vicepreşedinte al PDL Vâlcea l-a sunat pe liderul partidului de guvernământ din judeţ, senatorul Dorel Jurcan şi l-a anunţat că şi-a depus demisia la secretariatul partidului din PDL urmând a se înscrie în UNPR. “ Am avut o dicuţie normală, am considerat că trebuie să îl anunţ, deşi nu eram obligat să o fac, iar dânsul a considerat că  trebuie să mă roage să mă mai gândesc, să nu plec acum, deşi ştia că nu mă va convinge..” ne-a declarat avocatul Grigore.
Pe surse am aflat că disputele sale publice cu prefectul Petre Ungureanu, dar şi felul de a vorbi direct şi de a spune lucrurilor pe nume şi fără menajamente i-au făcut pe mulţi dintre colegii săi din PDL să nu-l privească cu simpatie. Asta deşi în Vâlcea, contribuţia lui Petre Grigore a fost semnificativă pentru PDL. Fost lider al Partidului Liberal Democrat, avocatul Grigore este cel care a înfiinţat 63 de organizaţii locale pentru formaţiunea condusă atunci de Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica.
În 2007 PLD a fuzionat, după un congres comun, cu Partidul Democrat şi astfel s-a născut PDL de astăzi. Recunoscându-i meritele, colegii de partid   l-au trecut pe lista de candidaţi, şi la alegerile din 2008 avocatul Grigore a devenit consilier judeţean al PDL şi preşedinte al Comisiei Juridice din Consiliul Judeţean. Atras de politica dusă de Mircia Gutău, imediat după demisia din PDL, avocatul Grigore a devenit membru al UNPR Râmnicu Vâlcea.
Astfel, partidul condus la nivel naţional de ministrul Gabriel Oprea şi la nivel judeţean de deputatul Constantin Mazilu, a reuşit, cu 4 luni înainte de alegeri, să obţină primul mandat de consilier judeţean! (Mesagerul de Vâlcea )

Scrieti un comentariu







Click Design Srl