S-a semnat protocolul privind ratificarea Tratatului de stabilitate monetară
Încă un pas pentru coordonare şi guvernanţă în UE
Liderii coaliţiei de guvernare au semnat Protocolul politic referitor la ratificarea de către România a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare. Statele Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii şi a Republicii Cehe, au adoptat la sfârşitul lunii ianuarie un nou tratat de consolidare a disciplinei bugetare cu introducerea planificată a unor „reguli de aur” privind echilibrul bugetar. În acest răstimp, opoziţia îşi continuă nestingherită greva parlamentară care le permite reprezentanţilor săi să-şi facă deja campanie electorală.
Documentul a fost semnat de preşedintele PDL, Emil Boc, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, şi liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian. Tratatul european privind stabilitatea fiscală trebuie semnat până la 1 martie şi nu poate fi parafat fără o susţinere a partidelor parlamentare sau măcar a majorităţii acestora, conform declaraţiei preşedintelui Traian Băsescu. Şeful statului a atenţionat că, în comparaţie cu situaţia oamenilor care se află în suferinţă din cauza condiţiilor meteo, ratificarea Tratatului european poate părea un subiect secundar, dar a subliniat că România nu mai poate întârzia procesele de luare a deciziei în privinţa semnării acestui document. La consultările cu formaţiunile politice ale Puterii, Băsescu a propus semnarea unui protocol de către partidele parlamentare în vederea ratificării Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi convergenţa în Uniunea Economică şi Monetară. „ Am discutat cu partidele politice şi propunerea pe care le-am făcut-o a fost să se semneze un protocol la nivelul tuturor partidelor parlamentare. Din câte am discutat cu partidele de Opoziţie, cu ocazia altor întâlniri, nu există o poziţie din acest punct de vedere, dar trebuie să avem convingerea că există măcar o majoritate parlamentară care susţine semnarea tratatului”, a spus şeful statului. El a subliniat că în lipsa unui astfel de protocol nu se poate semna Tratatul european la 1 martie. După decizia luată de arcul puterii, preşedintele Traian Băsescu a salutat semnarea de către PDL, UNPR şi UDMR a protocolului referitor la ratificarea Tratatului. Şeful statului consideră că gestul partidelor şi formaţiunilor politice semnatare este „unul de responsabilitate şi în interes naţional”.
România demonstrează că şi-a făcut temele economice
Prin semnarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare, România dă un răspuns foarte puternic şi plin de încredere pieţelor financiare internaţionale, consideră preşedintele UNPR, Gabriel Oprea. „Cred că este foarte important că atât partenerii noştri externi cât şi agenţiile de rating recunosc faptul că România şi-a făcut temele şi a dat un răspuns corect şi concret crizei economice mondiale”, a punctat Oprea. Potrivit preşedintelui progresist, încă de la început, Uniunea Naţională pentru Progresul României a pus în centrul acţiunii sale politice responsabilitatea, motiv pentru care acest tratat are în UNPR un puternic aliat.
USL îşi face campanie prin greva parlamentară
PSD şi PNL nu renunţă la greva parlamentară, a precizat liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa. Acesta a subliniat că parlamentarii Uniunii Social Liberale nu vor renunţa la greva parlamentară decât în momentul în care puterea va accepta să pună în aplicare cele patru condiţii propuse de copreşedinţii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu. Condiţile Opoziţiei vizează luarea unui angajament public al primului-ministru că nu va mai folosi asumarea răspunderii şi ordonanţele de urgenţă, stabilirea unui alt angajament public din partea celor de la putere că vor participa şi se vor exprima prin vot atât la moţiunile simple, precum şi la cele de cenzură, sancţionarea preşedintei Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, precum şi rediscutarea unor modificări făcute la Regulamentul de funcţionare al camerei inferioare a Parlamentului. (Mesagerul de Vâlcea )


